ANUNT CONCURS POST TEMPORAR VACANT – MEDIC SPECIALIST IN SPECIALITATEA PNEUMOLOGIE

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, organizează concurs în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. Nr.869/2015, cu modificările și completările ulterioare, următorul post temporar vacant:

  • Denumirea postului: Medic specialist, în specialitatea pneumologie

La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști, confirmați în specialitatea în care se publică postul.

Dosarul  de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

  • cerere de înscriere în care se menţionează postul pe care dorește să concureze;
  • copie de pe  diploma de licență şi certificate/adeverinţă de confirmare în gradul profesional;
  • copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs ;
  • dovadă /înscrisul din care să rezulte că  nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la
  • 455, alin.(1) lit.e) sau f), la art.541 alin (1) lit d) sau e), respectiv la art.628 ali.(1) lit.d) sau e) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr.3 la ordin;
  • cazierul judiciar;
  • certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează ;
  • chitanța de plată a taxei de concurs.
  • Copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Taxa de concurs este de 150 lei și se achită la casieria spitalului.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist.

Înscrierile la concurs se fac la Biroul Resurse Umane, termenul limita pentru depunerea dosarelor fiind data de 17 iunie 2019, iar concursul se va organiza în maximum 30 de zile lucrătoare de la publicarea anunțului, dar nu mai devreme de 6 zile lucrătoare de la încheierea înscrierilor.


Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0264 – 597453 interior 138 (birou RUNOS).